vineri, 28 mai 2010

Napolitane cu crema caramel

Am pregatit pentru soacra mea o prajitura cu foi de napolitana si crema caramel.
Ingrediente:
4 foi de napolitana mari
1 1/2 cana zahar
100 g nuca maruntita
100 g nuca de cocos
100 g biscuti Petit Beurre
2 galbenusuri
1 pachet margarina
2 plicuri zahar vanilat.

Pentru preparare se amesteca nuca maruntita cu cocosul si biscutii maruntiti.


Se caramelizeaza zaharul.


Se adauga margarina si se amesteca pe foc pana se omogenizeaza.



Se pun biscutii si nuca, zaharul vanilat si se amesteca bine.


In crema obtinuta, dupa stingerea focului se adauga 2 galbenusuri ca sa se lege compozitia.


Se pune crema fierbinte intre foi, apoi peste pachetul de foi se pune o greutate ca sa se preseze bine prajitura.



Se lasa pana a doua zi cand se portioneaza. Este o prajitura super, desi are cam multe calorii.
Pofta buna!

Bilute cu biscuiti si nuca de cocos





Am facut bilute cu biscuiti pentru care am folosit:
500 g biscuti simpli
100 g nuca de cocos
1 sticla esenta de rom
2 linguri de cacao
100 g margarina
1 cana apa
Pentru preparare se maruntesc biscutii. Se face pe foc un sirop din apa, cacao si margarina care se fierbe in clocot 1 - 2 minute. Se adauga biscutii in acest sirop, se pune esenta de rom si 50 g nuca de cocos. Se amesteca bine pana se omogenizeaza, se lasa putin compozitia sa se raceasca dupa care se formeaza bilute care se tavalesc prin nuca de cocos. In mijlocul fiecarei bilute se poate pune o visina din visinata sau din compot. Eu astazi nu am avut visine, asa ca le-am facut simple.
Usor de facut, dar foarte gustoase si aspectoase.
Pofta buna!

Prajitura cu cirese


Am vrut sa fac o prajitura cu visine, dar cum visinele inca nu au aparut am pregatit-o cu cirese de mai. Eu am facut prajitura intr-o tava foarte mare, astfel ca am mai marit cantitatile la ingrediente.
Ingrediente:
5 oua
15 linguri de zahar
15 linguri de faina
15 linguri de ulei
15 linguri de apa minerala
1 lamaie
1 plic praf de copt
2 plicuri zahar vanilat
500 g cirese

Se separa albusurile care sa bat spuma, apoi se pune zaharul si zaharul vanilat.


In spuma de albusuri de adauga coaja rasa de lamaie si galbenusurile, dupa care se pune apa minerala si praful de copt stins in zeama de lamaie (nu este obligatoriu ca praful de copt sa fie stins, dar eu asa am facut si am vazut ca au crescut frumos prajiturile).


Se adauga uleiul si faina si se pune compozitia intr-o tava unsa cu ulei si tapetata cu faina.



Ciresele sa curata de samburi si se adauga peste compozitia din tava.



Se pune prajitura la cuptor, la aproximativ 170 grade, 40 minute.
Se lasa sa se raceasca putin, dupa care se portioneaza dupa preferinta.




Este o prajitura foarte pufoasa si aromata. Pofta buna!


marți, 25 mai 2010

Rulouri de clatite cu spanac

Azi am pregatit clatite cu faina integrala umplute cu pasta de spanac.
Ingrediente:
- faina integrala de grau
- 2 oua + un galbenus
- 500 g spanac
- 1 ceapa verde
- usturoi
- ulei de masline
- piper
- sare
- apa
Am pregatit clatitele din: faina, 2 oua, sare si apa si le-am prajit in putin ulei.
Am oparit spanacul in apa cu sare, dupa care l-am tocat si amestecat cu 1 lingura de ulei de masline, sare, piper, ceapa verde tocata marunt, usturoi si un galbenus de ou. Am pus pasta de spanac in tigaie fara ulei adaugat si am calit-o 1 minut.
Cu pasta de spanac am umplut clatitele pe care le-am taiat sub forma de rulouri.
Aceste rulouri sunt bune atat calde, cat si reci si reprezinta un aperitiv sanatos in timpul primaverii.

vineri, 21 mai 2010

Tiramisu

Astazi, de ziua fratelui meu am facut un tiramisu rapid, pentru care am folosit urmatoarele ingrediente:
- un pachet de piscoturi de 400 g
- 2 pachete de crema tiramisu instant
- o cutie frisca lichida
- cafea preparata
- o sticla esenta de rom
- in poza apar si plicurile de intaritor de frisca, dar ulterior nu le-am mai folosit, deoarece crema s-a intarit foarte bine
- cacao pentru ornat.


Am mixat frisca lichida cu praful de tiramisu instant.






Am pregatit cafea la filtru pe care am indulcit-o si in care am inmuiat piscoturile.


Am inmuiat piscoturile in cafea si am asezat pe o tava primul strat de piscoturi.




Peste primul strat de piscoturi am intins un strat mai gros de crema.



Peste crema am asezat cel de-al doilea strat de piscoturi inmuiate in cafea.



Deasupra am intins inca un strat subtire de crema.


Am realizat un model cu ajutorul unei furculite.

Deasupra am presarat cacao si am tinut prajitura la rece cel putin 1 ora inainte de servire.




luni, 17 mai 2010

Sfaturi practice pentru pregatirea mancarurilor


Sunt la inceput de drum in arta culinara si am multe de invatat de alte gospodine. Primul model a fost mama de la care am invatat cateva trucuri pentru reusita diferitelor preparate:
- o supa limpede iese atunci cand carnea se pune la fiert in apa rece, se spumeaza de cate ori este necesar si abia apoi se adauga zarzavatul;
- ficatul nu se sareaza in timpul prepararii, deoarece ramane tare;
- galustele de gris se pregatesc cu 10-15 minute inainte de a fi puse in supa, astfel grisul avand timp sa se umfle, iar galustele nu mai raman tari;
- pentru ca fructele sa nu se oxideze se stropesc cu zeama de lamaie;
- pandispanul iese pufos cu cateva linguri de apa fiarta sau apa minerala;
- piureul de cartofi este alb si pufos daca se adauga lapte cald;
- bicarbonatul se stinge in cateva picaturi de zeama de lamaie;
- pentru a elimina mirosul specific al carnii de miel aceasta se oparaste intr-o solutie de apa clocotita si otet;
- pentru a evita spargerea oualor reci in timpul fierberii acestea se adauga de la inceput in apa rece;
- maioneza este mai pufoasa daca spre sfarsitul prepararii se pune o lingura de apa rece:
- ouale sunt proaspete atunci cand sunt sparte, iar galbenusul ramane intact;
- pentru a nu mai lacrima atunci cand tai ceapa, tine-o 10 minute inainte de taiere in apa rece;
- pentru a nu se lipi pastele in timpul fierberii se adauga o lingura de ulei in apa;
- pune la ciorba zarzavaturile taiate in bucati mari, astfel isi vor pastra substantele nutritive;
- pentru a drege o mancare prea sarata pune in ea un cartof la fiert, el va absorbi excesul de sare.

Salata de vara


Pentru puiul la cuptor am preparat o salata rapida si bogata in vitamine.
Am ales ingredientele:
- o salata verde
- 2 rosii
- 2 castraveti
- 2 cepe verzi
- ulei de masline
- otet balsamic
Am taiat legumele, le-am amestecat si le-am stropit cu ulei de masline si otet balsamic. Pentru gust se pot adauga plante aromatice pentru salate.
Pofta buna!!!

Pui cu cartofi la cuptor


Astazi am facut un pui la cuptor cu garnitura de cartofi, asezonat cu salata.
Pentru asta am luat un pui de aproximativ 1,2 kg pe care l-am frectionat bine cu sare, piper si vegeta. L-am uns cu putin ulei de masline pentru a nu avea pielea uscata.
Am asezat puiul in tava inconjurat de cartofi taiati felii si stropiti cu ulei de masline.
L-am bagat la cuptor aproximativ 1 ora pana s-a rumenit frumos. Este unul dintre preparatele gustoase si usor de realizat.
Pofta buna!

duminică, 16 mai 2010

Iaurtul - un aliment sanatos


Iaurtul este unul dintre alimentele-medicament, ce contine proteine, carbohidrati, calciu, vitamine si bacterii probiotice cu rol important in functionarea optima a organismului.
Importanta iaurtului pentru organism:
- ajuta digestia;
- apara organismul impotriva infectiilor intestinale;
- intareste sistemul imunitar;
- este o sursa importanta de calciu;
- ajuta in rezolvarea problemelor cu constipatia;
- previne diferite tipuri de cancer;
- ajuta in curele de slabire atunci cand este consumat simplu, fara adaos de fructe.

Condimentele


Condimentele sunt deosebit de benefice pentru organism, pe langa gustul specific pe care il confera preparatelor, acestea pot fi un ajutor de nadajde in curele de slabire, accelerand metabolismul.
Condimentele cele mai utilizate de mine sunt:
- usturoiul - scade colesterolul si opreste depunerea grasimilor;
- ardeiul iute - accelereaza metabolismul;
- mustarul - creste viteza sangelui;
- scortisoara - trasforma carbohidratii in energie.

Alimentele si frumusetea


Va impartasesc cateva dintre retetele cosmetice din batrani pe care le-am folosit cu succes:
- pentru o piele neteda - se pun comprese zilnic, timp de trei saptamani, cu lapte cald cate 10 minute, dupa care se clateste fata cu apa calduta;
- pentru accnee - se frectioneaza zonele cu probleme cu felii de rosii;
- pentru combaterea porilor dilatati - se ung zonele cu albus de ou, se lasa sa actioneze timp de 10 minute, dupa care se clateste cu apa calduta;
- pentru par stralucitor - se clateste parul cu apa amestecata cu otet de mere;
- pentru oprirea caderii parului - se maseaza zilnic pielea capului cu o solutie concentrata de ceai negru.

Apa si dieta



Apa este indispensabila vietii si are un rol deosebit de important si in mentinerea greutatii corporale.Consumul prea redus de apa favorizeaza depunerea grasimilor. Cand cantitatea de apa bauta zilnic este insuficienta digestia nu este bine realizata, iar substantele nutritive nu sunt transportate in conditii bune la celule, ci raman stocate in tesutul adipos.
Apa are un rol important si in tranzitul intestinal, fiind de un real folos persoanelor care sufera de constipatie.
Este important sa se consume apa la temperatura camerei, consumul zilnic de 2,5 litri de apa fiind benefic pentru mentinerea greutatii corporale.

Alimentele bio - sursa de sanatate



Produsele bio sunt acele produse provenite din agricultura ecologica, fara utilizarea unor substante chimice fertilizante. Sunt acele alimente care contin ingrediente organice nemodificate genetic. Terenurile cultivate nu sunt fertilizate cu ingrasaminte chimice, insecticide sau ierbicide, iar animalele nu sunt tratate cu hormoni de crestere.
Importanta pentru sanatatea noastra - alimentele bio pot preveni imbatranirea precoce sau unele boli cronice determinate de excesul de toxine provenite din alimentele superprelucrate.
Limite ale utilizarii produselor bio - costurile destul de ridicate, termenul de valabilitate mai redus datorita faptului ca nu se utilizeaza produse de conservare.

Bucataria greaca

Odata cu vizitarea Greciei, in august 2009, m-am indragostit de bucatele grecesti. La intoarcerea in tara am pregatit si eu cateva dintre retetele preferate de mine si de sotul meu: pastitio, musaca greceasca, tzatziki, salata greceasca, souvlaki, chiftele marinate. Pe masura ce o sa le mai pregatesc o sa le postez pe blog in speranta ca vor mai incerca si alte fete aflate ca si mine la inceput de drum in ale bucatariei.

Indicele glicemic al alimentelor

Indicele glicemic reprezinta energia pe care o furnizeaza fiecare aliment consumat. Exista doua tipuri de glucide:
- glucide bune - sunt cele care determina o crestere redusa a glicemiei, adica a glucozei din sange;
- glucide rele - sunt cele care provoaca o crestere ridicata a glicemiei.
In categoria glucidelor bune intra toate alimentele slab sau deloc prelucrate industrial: cereale integrale, legume si fructe nu foarte dulci.
Glucidele rele sunt reprezentate prin toate alimentele rafinate: faina alba, zahar, dulciuri de cofetarie.
Aceasta clasificare a glucidelor a fost propusa de Michel Montignac in cartea Mananc, slabesc si ma mentin. Dieta propusa de el ajuta multe persoane din lumea intreaga sa-si mentina o viata sanatoasa, echilibrata.

Gastronomia - pasiunea mea

Gastronomia - pasiunea mea
Bucataritul reprezinta una dintre activitatile mele preferate, dar si un prilej de relaxare in momentele stresante.

Inca de mica, jocurile cele mai indragite de mine erau legate de pregatirea unor mancaruri inventate, a unor retete imitate de la mama, de multe ori cu ingrediente necomestibile, de genul pastei de dinti sau cremelor de maini. Timpul a trecut, iar acum fiind sotie, incerc sa-mi rasfat sotul cu diferite mancaruri, unele reusite, altele nu.
Imi plac provocarile si incerc tot felul de retete inedite si combinatii de alimente din bucataria traditionala, dar si din bucataria altor popoare.
Va invit la mine in bucatarie sa gustati o portie virtuala din bucatele mele.
Cu drag,
Georgeta

Tarta cu fructe - poze din timpul prepararii









Tarta cu fructe


Astazi, fiind duminica, am pregatit o tarta rapida cu fructele pe care le aveam in casa. Este un desert racoros si foarte gustos.
Pentru aceasta reteta ai nevoie de:
- un blat de tarta (eu am folosit blat cumparat pentru a merge mai repede)
- o cutie mare de iaurt cu fructe (eu am folosit iaurt cu caise, dar se poate orice iaurt in functie de fructele preferate)
- o cutie mica (200 ml) de frisca lichida
- 2 linguri de zahar
- 1 plic gelatina
- 1 plic intaritor de frisca
- 1 plic Tort Gelee (glazura transparenta pentru tarte)
- fructe (azi am avut ananas, pere si kiwi, dar merge foarte bine cu capsuni, cirese, banane sau orice alte fructe).

Preparare:

Se bate iaurtul cu 2 linguri de zahar. In aceasta crema se incorporeaza gelatina preparata conform instructiunilor de pe plic. Se da crema la rece cateva minute pana se intareste.
Se mixeaza frisca lichida impreuna cu plicul de intaritor pentru frisca. In frisca se incorporeaza crema de iaurt.
Se taie fructele dupa preferinta.
Se pune crema peste tarta si se orneaza cu fructe dupa imaginatie.
Peste fructe se pune glazura Tort Gelee preparata conform instructiunilor de pe plic si se da tarta la rece.
Pofta buna!